STRADA ANTON PANN
De la Strada Taurului la un fragment păstrat al vechiului București
Strada Anton Pann face parte din țesutul istoric al zonei Lucaci–Labirint. Astăzi, traseul ei se desfășoară între bulevardul Mircea Vodă și bulevardul Unirii, unde se închide în spatele frontului de blocuri.
Traseul actual nu mai este însă cel al străzii de dinaintea sistematizării din anii 1980. Înainte de a purta numele lui Anton Pann, strada era cunoscută drept Strada Taurului.
Nomenclatorul oficial al Bucureștiului păstrează Taurului ca denumire anterioară, cu referințe administrative din 1881 și 1894. O sursă biografică dedicată lui Anton Pann indică anul 1887 pentru schimbarea numelui. Există, așadar, o diferență între surse privind momentul exact al redenumirii, dar este cert că numele Anton Pann era deja legat de această stradă la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Mai important este faptul că strada purta numele lui înainte ca Anton Pann să moară, iar schimbarea a fost făcută în timpul vieții sale.
O uliță la marginea orașului
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, această parte a Bucureștiului avea un caracter diferit de cel al centrului orașului.
Vechea Stradă a Taurului se afla în mahalaua Lucaciului, într-o zonă în care casele, curțile, grădinile și livezile coexistau cu mici activități comerciale și meșteșugărești.
Nu era un front urban compact. Strada era parte dintr-un țesut de scară redusă, format treptat, odată cu extinderea orașului.
Această structură este importantă pentru înțelegerea străzii de astăzi. Casele păstrate pe Anton Pann nu provin dintr-un singur proiect urban și nu aparțin aceleiași perioade. Ele sunt rezultatul unor transformări succesive ale cartierului.
Casa lui Anton Pann
Cel mai important reper al străzii este casa de la nr. 20, astăzi Casa Memorială „Anton Pann”.
Anton Pann a cumpărat casa și terenul la 20 februarie 1848. Este prima și singura locuință pe care a deținut-o fără să plătească chirie. Casa se afla atunci la nr. 12 al Străzii Taurului.
Curtea largă i-a permis să mute aici tipografia pe care o înființase anterior. În această casă a funcționat una dintre cele mai importante perioade ale activității sale editoriale. Aici a realizat, între altele, a doua ediție a Poveștii vorbii, Năzdrăveniile lui Nastratin Hogea și O șezătoare la țară sau Călătoria lui Moș Albu.
Documentele Muzeului Național al Literaturii Române arată însă că activitatea tipografică a fost mai amplă. Între 1848 și 1854, aici au fost tipărite calendare, cărți de muzică bisericească, lucrări de literatură și folclor, printre care Spitalul amorului, Cântătorul beției, Culegere de proverbi și mai multe lucrări muzicale.
Casa este astăzi monument istoric, cod B-II-m-B-19331, și funcționează ca Casa Memorială „Anton Pann”, administrată de Muzeul Național al Literaturii Române.
Anton Pann a murit aici la 2 noiembrie 1854.
Strada care i-a păstrat numele
La momentul morții lui Anton Pann, strada era încă Strada Taurului.
Ulterior, numele său a devenit numele străzii pe care locuise. Astăzi, casa și strada formează un ansamblu memorial rar în București: locuința păstrează memoria activității sale, iar numele străzii identifică aceeași personalitate în structura orașului.
Casa se află și foarte aproape de Biserica Sf. Stelian–Lucaci, unde Anton Pann a cântat în strană. În curtea bisericii se află și mormântul său.
Școala de Fete Focșăneanu
Anton Pann nu este singura personalitate legată de această stradă.
La nr. 44–46 se află fosta Școală de Fete Focșăneanu, legată de Filip și Rașela Focșăneanu și de inițiativa marelui rabin Dr. Meir Beck.
Clădirea fusese destinată inițial familiei Focșăneanu și a fost transformată ulterior într-o instituție de învățământ pentru fete. Școala a devenit un reper al educației feminine din comunitatea evreiască bucureșteană.
Instituția a fost înființată în 1899. Primele clase au funcționat în cadrul fundației create de Filip și Rașela Focșăneanu, iar școala a dezvoltat ulterior un program care includea limbi moderne și pregătire profesională.
Astfel, o locuință particulară a primit o funcțiune comunitară și educațională.
Astăzi, clădirea se află într-o stare avansată de degradare și face obiectul documentării pentru intervenții de restaurare și consolidare.
Casa familiei Cajal
Un alt capitol important este legat de familia Cajal.
La mijlocul străzii se afla casa familiei medicului Marcu Cajal, unul dintre primii pediatri importanți ai României și profesor universitar.
Fiul său, Nicolae Cajal, avea să devină medic, virusolog, profesor și membru titular al Academiei Române.
Casa era și un loc de întâlnire pentru intelectuali și oameni de cultură. Academicianul Răzvan Theodorescu își amintea casa Cajal de pe Anton Pann ca pe un loc unde se putea discuta liber și unde se întâlneau oameni din domenii diferite.
Această istorie este importantă pentru că arată o altă funcție a caselor de pe strada Anton Pann: nu doar locuințe, ci și spații private în care se desfășura viața intelectuală a orașului.
Casele și arhitectura străzii
Anton Pann nu are un singur stil arhitectural.
Fondul construit păstrează locuințe de secol XIX, case eclectice, construcții neoromânești, case-vagon, imobile de raport și arhitectură interbelică.
Documentația Muzeului Municipiului București descrie pentru zonă fațade cu stucaturi, frize, brâuri, copertine, trepte de piatră și grădini. Aceste elemente sunt parte din caracterul rezidențial al vechiului cartier.
Spre Mircea Vodă apare însă un alt strat al orașului.
La Anton Pann 2, la intersecția cu Mircea Vodă, se află Casa/Blocul Goldenberg, asociat arhitectului Boris Zilbermanși datat în jurul anului 1936. Este un exemplu al arhitecturii moderniste interbelice, cu influențe Art Deco.
Astfel, pe același traseu pot fi urmărite mai multe etape ale locuirii bucureștene: casa tradițională de secol XIX, locuința eclectică, instituția comunitară și imobilul modernist.
O stradă afectată de sistematizare
Cea mai importantă transformare a străzii nu s-a produs prin construirea unei clădiri, ci prin dispariția altora.
Înaintea sistematizării din anii 1980, Anton Pann era legată de țesutul urban dinspre Calea Dudești. Fotografii realizate în 1979 și 1985 documentează această relație și arată strada în contextul cartierului care urma să fie demolat.
Construirea noului Centru Civic a modificat radical zona. Străzi, case și parcele au dispărut, iar traseele istorice au fost întrerupte.
Anton Pann a supraviețuit doar parțial.
Astăzi, capătul dinspre bulevardul Unirii se termină în spatele frontului de blocuri. Pentru cine parcurge strada fără să cunoască planurile și fotografiile vechi, este dificil să reconstituie legăturile pe care această stradă le avea înainte de demolări.
Și după demolări au mai dispărut case
Istoria străzii nu s-a oprit în anii 1980.
În noiembrie 2013, casa de la Anton Pann 29, o construcție de peste 100 de ani, a fost demolată.
Clădirea nu era clasată individual ca monument istoric, însă se afla în Zona protejată Labirint, cu grad maxim de protecție. Regulamentul urmărea protejarea nu doar a clădirilor, ci și a tramei stradale, a fondului construit și a caracterului urbanistic al zonei. Autorizația de demolare fusese emisă în septembrie 2013.
Cazul este relevant tocmai pentru că arată diferența dintre protejarea unei clădiri individuale și protejarea unui țesut urban.
O casă poate să nu fie monument clasat și totuși să aibă valoare pentru ansamblul în care se află.
Ce a rămas din strada Anton Pann
Astăzi, strada Anton Pann păstrează mai multe straturi ale Bucureștiului.
Casa memorială de la nr. 20 documentează activitatea lui Anton Pann și istoria tipografiei sale. Biserica Lucaci, aflată la mică distanță, păstrează legătura sa cu muzica bisericească și locul mormântului. Școala Focșăneanu documentează istoria educației feminine evreiești. Casa familiei Cajal păstrează memoria unei familii importante pentru medicina românească. Blocul Goldenberg introduce arhitectura modernistă interbelică.
În același timp, capătul spre bulevardul Unirii arată cât de mult s-a schimbat țesutul urban prin sistematizare.
De aceea, strada Anton Pann poate fi citită în două direcții: prin clădirile care au rămas și prin relațiile urbane care au dispărut.
Nu este o stradă construită într-o singură perioadă și nici un ansamblu arhitectural omogen. Este un fragment de cartier în care se pot urmări, într-un spațiu relativ restrâns, transformările Bucureștiului de la locuirea de secol XIX la orașul interbelic și apoi la orașul remodelat prin sistematizarea anilor 1980.