Casa Staicovici (Str. Traian 54) – ruina care încă povestește
Dacă treci pe strada Traian și ridici privirea la numărul 54, e imposibil să nu te oprești. Clădirea de pe colț nu mai are acoperiș. Într-o parte, a mai rămas doar un singur zid, subțire ca o coajă. E o ruină, fără discuție. Dar e genul de ruină care te face să te întrebi ce s-a întâmplat și, mai ales, ce a fost aici înainte.
Casa în stil neoromânesc a aparținut Irinei și lui Ioan D. Staicovici. Numele probabil nu îți spune nimic la prima vedere, dar dacă sapi puțin, descoperi o rețea de familii care au construit, la propriu și la figurat, o parte din Bucureștiul pe care îl știm. Ioan era fratele lui Nicolae D. Staicovici, medicul oftalmolog care a ajuns medic-șef al Capitalei (astăzi are o stradă în Cotroceni). Tatăl lor, Dumitru, era unul dintre marii negustori ai epocii, descris de contemporani drept „ponderat, cinstit și conștiincios”, și fondatorul primei fabrici românești de conserve.
În 1907, Ioan s-a căsătorit cu Irina Colintineanu Ștefănescu, iar nunta a fost un eveniment care a adunat jumătate din elita Bucureștiului. Irina venea dintr-o familie cu o istorie la fel de densă, fiind urmașa polcovnicului Gheorghe Colintineanu, om de încredere al domnitorului Grigore Vodă Ghica, care i-a oferit chiar privilegiul de a-i purta numele. Prin căsătorie s-au întâlnit familii precum Procopie Dumitrescu, Hamangiu sau Nanu Mușcel.
Nu se știe exact când a fost ridicată casa de pe Traian 54, dar se știe că aici și-a trăit ultimii ani Ioan D. Staicovici, fost președinte al Înaltei Curți de Conturi. S-a stins în ianuarie 1947. Trei ani mai târziu, în 1950, imobilul a fost naționalizat. De atunci, traseul imobilului a fost croit spre degradare.
Ce a urmat e un scenariu repetat în tot Bucureștiul: ocupări ilegale, furturi de materiale, neglijență sistematică. De la casă au dispărut elemente de feronerie, un vitraliu colorat, tot ce putea fi smuls și vândut. Recent, un incendiu i-a luat și acoperișul. Clădirea nu are statut de monument, nu beneficiază de nicio formă de protecție. Este o clădire care așteaptă fie să fie salvată, fie să cadă.
Și totuși, chiar și acum, locul are ceva. Terenul e valoros, volumetria clădirii se mai citește, iar pentru zonă, prezența ei contează mai mult decât absența. Bucureștiul a pierdut deja sute de case ca aceasta. Fiecare dispariție face orașul mai sărac, nu doar vizual, ci și ca memorie. O restaurare inteligentă, o reconversie curajoasă ar putea reda străzii Traian nu doar o clădire, ci și o bucată din povestea ei.