Gheorghe Ionescu-Gion și Logofătul Udriște: două străzi din vechea mahala Lucaci
La intersecția străzilor Gheorghe Ionescu-Gion și Logofătul Udriște se întâlnesc două trasee importante pentru înțelegerea vechiului țesut al zonei Lucaci. Una poartă astăzi numele istoricului și publicistului Gheorghe Ionescu-Gion, iar cealaltă păstrează memoria vechii străzi Lucaci.
În jurul lor se află biserica Lucaci, casa lui Gheorghe Ionescu-Gion, mai multe imobile clasate în Lista Monumentelor Istorice și câteva construcții care documentează transformarea zonei de la locuirea de sfârșit de secol XIX la arhitectura interbelică.
Gheorghe Ionescu-Gion
Gheorghe Ionescu-Gion s-a născut la Pitești, la 14 octombrie 1857, și a murit la București, la 29 iunie 1904. A fost istoric, publicist și profesor, iar în 1889 a devenit membru corespondent al Academiei Române.
A publicat numeroase lucrări istorice, între care Ludovic al XIV-lea și Constantin Brâncoveanu (1884), Din istoria fanarioților (1891) și Portrete istorice (1894).
Cea mai cunoscută lucrare a sa rămâne însă Istoria Bucurescilor, publicată în 1899 la Stabilimentul Grafic I. V. Socec. Volumul are peste 800 de pagini și reprezintă una dintre lucrările importante dedicate istoriei Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Importanța lui Gion pentru această zonă este directă: a locuit aici, pe actuala stradă Logofătul Udriște, iar casa sa s-a păstrat până astăzi.
În imediata apropiere se află strada care îi poartă numele.
Casa Gheorghe Ionescu-Gion
Casa este una dintre construcțiile reprezentative ale zonei.
A fost ridicată în 1899, pentru Gheorghe Ionescu-Gion, după proiectul arhitectului Ion N. Socolescu.
Clădirea este caracteristică perioadei în care arhitecții bucureșteni începeau să construiască un limbaj arhitectural inspirat din tradiția românească. Fațada combină elemente neoromânești cu motive decorative de inspirație medievală și clasică.
Unul dintre cele mai ușor de observat detalii se află deasupra intrării: un medalion reprezentând o carte deschisă și o pană, o referință directă la activitatea de cărturar a proprietarului. Fațada mai păstrează arce trilobate, decorații florale și un brâu ornamental inspirat de motivul funiei răsucite.
Casa apare în documentarea de patrimoniu a zonei, însă există unele diferențe între sursele istorice privind vechea numerotare și datarea construcției. Pentru proiectul nostru folosim datarea 1899, susținută de documentarea arhitecturală recentă.
De la Lucaci la Logofătul Udriște
Strada Logofătul Udriște este vechea stradă Lucaci, nume legat de mahalaua dezvoltată în jurul bisericii cu același nume.
Zona apare în documente istorice încă din perioada premodernă, iar biserica a reprezentat unul dintre punctele importante ale acestui țesut urban.
Astăzi, strada face parte din Zona protejată nr. 38 – Labirint, definită prin păstrarea unui țesut rezidențial tradițional, cu case izolate, cuplate și înșiruite, parcele de dimensiuni diferite și construcții aparținând mai multor perioade.
Pe Logofătul Udriște sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice mai multe imobile, între care casele de la nr. 10, 11, 14, 15 și 21, precum și biserica de la nr. 6–8.
Biserica Sf. Stelian – Lucaci
Biserica de la nr. 6–8 este cel mai vechi și important reper al străzii.
Potrivit Repertoriului Arheologic Național, pe acest loc a existat o biserică de lemn, urmată de o construcție din zid ridicată în 1736. Edificiul a fost afectat grav de cutremur și reconstruit în 1842. Cinci ani mai târziu, a fost afectat de marele incendiu din București din 23 martie 1847. Actuala biserică a fost refăcută între 1847 și 1853, în forme neoclasice, și sfințită în 1853.
Biserica este clasată ca monument istoric, cod B-II-m-B-19073.
Unul dintre personajele legate direct de biserică este Anton Pann. În ultimii ani ai vieții sale a cântat aici, iar după moarte, în 1854, a fost înmormântat în curtea bisericii. În incintă se află și bustul său, clasat la rândul său ca monument istoric.
Legătura dintre Anton Pann și această zonă continuă până pe strada care îi poartă numele: casa sa de la actualul nr. 20 se află la mică distanță de biserică.
O casă, un istoric și o biserică
Relația dintre Gheorghe Ionescu-Gion, casa sa și Biserica Lucaci nu este doar una geografică.
Ionescu-Gion a fost și unul dintre binefăcătorii bisericii, alături de alte personalități și profesori ai Liceului Matei Basarab.
Astfel, pe aceeași stradă se întâlnesc casa unui istoric care a documentat Bucureștiul și unul dintre monumentele religioase importante ale vechii mahalale.
Casa Ștefan Lilovici
La intersecția cu Matei Basarab se află Casa Ștefan Lilovici, la nr. 29.
Construită între 1914 și 1920, clădirea este clasată ca monument istoric, cod B-II-m-B-20985. Clasarea oficială a fost făcută prin Ordinul nr. 2264/2010 al Ministerului Culturii.
Casa reprezintă o etapă ulterioară a arhitecturii rezidențiale din zonă, fiind caracteristică perioadei de început de secol XX și limbajului neoromânesc dezvoltat după generația lui Ion Mincu și Socolescu.
Prin poziția sa la intersecție, casa funcționează și astăzi ca reper arhitectural pentru traseul dintre Matei Basarab și Logofătul Udriște.
Gheorghe Ionescu-Gion și strada care îi poartă numele
Strada Gheorghe Ionescu-Gion a purtat anterior numele Strada Columbelor.
Astăzi, numele istoricului apare pe o stradă aflată chiar lângă locul în care acesta a locuit.
Pe traseul ei se păstrează mai multe clădiri înscrise în Lista Monumentelor Istorice, datate de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în prima jumătate a secolului XX. La intersecție cu Calea Călărașilor se află și casa și farmacia lui Aristide Mihailovici, construită în jurul anului 1930 și realizată sub coordonarea arhitectului Statie Ciortan. Documentarea arhitecturală menționează și implicarea constructorului Geniale Fabbro.
Această clădire introduce în peisajul străzii un alt moment al evoluției cartierului: arhitectura urbană interbelică, asociată unor noi tipuri de locuire și funcțiuni comerciale.
Astăzi, cele două străzi păstrează un fragment al țesutului istoric al zonei Labirint–Lucaci, iar valoarea zonei nu este dată de o singură clădire, ci de relația dintre străzi, parcele, case și monumente, care permite încă observarea unor etape succesive ale dezvoltării Bucureștiului.