Puține clădiri din București au traversat atât de multe epoci și transformări precum actualul Hotel Cișmigiu. Cunoscut la inaugurare drept Palace Hotel, edificiul a fost ridicat în 1913 la inițiativa inginerului Nicolae Nacu Pissiota, unul dintre cei mai apreciați specialiști ai vremii, format la Paris. …
Imobilul cu elemente neoromânești la fațadă de pe Bulevardul Dacia 57 (fostul număr 11) a fost reședința Irinei Procopiu – doamnă de onoare a Reginei Maria, fiică de general și verișoara arhitectului Ion D. Berindei. Pășind într-unul dintre apartamente, piesa de rezistență a apartamentului te …
Bucureștiul păstrează locuri în care istoria literară și arhitectura se împletesc tihnit, iar Strada Alexandru Romano, la numărul 21, este un astfel de punct pe hartă. Casa a devenit din 1975 adăpostul în care Marin Preda a trăit și a creat până la sfârșitul vieții. Privind-o, e greu să nu revezi drumul lung al scriitorului: de la primele scrieri din anii ’40. “Părlitu”, “Salcâmul” sau nuvela “Calu”, citită la cenaclul Sburătorul sub privirile lui Eugen Lovinescu, la anii de armată care aveau să inspire mai târziu volume precum „Viața ca o pradă” sau „Delirul”. Tot aici vibrează și ecoul marilor sale succese, de la capodopera “Moromeții” până la ultimul său roman, “Cel mai iubit dintre pământeni”, publicat chiar în 1980.
O fațadă elegantă în spatele căreia s-a scris o pagină fundamentală din literatura română.
Dacă îți place să redescoperi orașul prin clădirile și poveștile lui uitate, urmărește București din povești pentru mai multe opriri pe străzile cu farmec ale Capitalei.
La intersecția Bulevardului Regina Elisabeta cu strada Brezoianu se ridică una dintre cele mai elegante clădiri ale Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ridicat în 1889 după planurile arhitectului francez Albert Galleron, imobilul era cunoscut inițial drept Casele cu prăvălii Dr. Steiner, fiind construit …
Pe o stradă înghițită de sistematizarea anilor ’80, aceasta este una dintre casele care adaugă puțin farmec dincolo de cortina de blocuri. Este, în esență, o casă simplă, dar extrem de cochetă, care demonstrează că eleganța nu necesită opulență. Când treci prin astfel de zone …
În 1935, arhitectul Statie Ciortan, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai celui de-al doilea val al stilului neoromânesc, proiecta atât sediul Administrației Financiare de pe Roma, cât și pe cel din strada Popa Tatu. Format la Școala de Arhitectură sub îndrumarea lui Ion Mincu și Ermil Pangratti, Ciortan a fost arhitect-șef și director al Direcției Tehnice din Ministerul Finanțelor, poziție din care a creat un adevărat program național de clădiri pentru administrațiile financiare. Spre deosebire de imaginea austeră pe care o asociem astăzi acestor instituții, el le-a oferit eleganță, identitate și un limbaj arhitectural inspirat din tradiția românească.
Cele două imobile din București păstrează multe dintre semnele distinctive ale creației sale: volume echilibrate, acoperișuri înalte, ancadramente atent proporționate, logii și detalii neoromânești reinterpretate într-o manieră sobră, potrivită funcțiunii publice. Dincolo de aceste proiecte, Statie Ciortan a realizat numeroase sedii ale administrațiilor financiare din țară, locuințe pentru funcționarii Ministerului Finanțelor, clădiri publice și amenajări urbane, fiind un susținător al conceptului de „oraș-grădină”, în care arhitectura și spațiul verde formau un ansamblu armonios.
Astăzi, aceste sedii rămân printre cele mai valoroase mărturii ale operei sale și ale unei perioade în care chiar și arhitectura administrativă era gândită să inspire demnitate și frumusețe.
În spatele fiecărei uși interbelice se ascunde un întreg univers de stil: Art Deco-ul bucureștean nu este doar o arhitectură a fațadelor, ci una a detaliului care te invită să pășești într-o altă lume. Aceste intrări sunt martori tăcuți ai trecerii timpului, care transformă simpla …
Geometrii riguroase și detalii metalice elaborate: o incursiune în estetica Art Deco a Bucureștiului interbelic. Dincolo de simpla funcționalitate, aceste accese reprezintă un manifest al modernismului temperat, unde arta decorativă și arhitectura fuzionează pentru a defini identitatea vizuală a orașului.Care dintre aceste intrări spectaculoase ți …
Bucureștiul ascunde străzi unde istoria nu se citește din manuale, ci se respiră direct prin porii zidurilor vechi. Pe strada General Henri Mathias Berthelot, la numărul 73, o poartă din fier forjat și o fațadă de o eleganță pariziană discretă ascund una dintre cele mai tulburătoare povești de supraviețuire și renaștere din Capitală.
Această casă a aparținut Siminei Mezincescu, o femeie a cărei viață pare desprinsă dintr-un roman de epocă. Campioană interbelică de raliuri, ea a fost arestată în 1959 în lotul Noica-Pillat, îndurând torturi inimaginabile în anchetele Securității, fără a-și pierde vreodată demnitatea. După ani grei de temniță la Jilava și Miercurea Ciuc, s-a întors acasă atât de marcată de suferință încât propria fiică nu a recunoscut-o. În anul 1980, Simina Mezincescu a cumpărat acest imobil, care zece ani mai târziu, în decembrie 1990, avea să devină prima reședință neoficială din țară a Regelui Mihai I și a Familiei Regale la întoarcerea din exil. Aici s-a organizat protocolul regal și s-au pus bazele recuperării memoriei istorice a Coroanei, Simina Mezincescu servind ca Șefă a Protocolului Regal timp de peste două decenii.
După decesul său în 2022, casa a rămas rece și cufundată în tăcere. Însă, într-un mod aproape predestinat, în octombrie 2025, o tânără antreprenoare din Republica Moldova, Anastasia Haraz, licențiată în litere, a descoperit acest spațiu și a simțit că locuința o aștepta. Prin brandul „Floral Soul”, Anastasia nu a șters urmele trecutului, ci a ales să vindece rănile casei prin intermediul naturii.
Astăzi, peste 1000 de plante decorative populează fostele saloane regale, transformând un spațiu al traumei istorice într-un plămân verde și un sanctuar al biofiliei urbane. Fiecare colț spune o poveste: cada veche din fontă din baia cu plăci ceramice verzi este acum o jardinieră luxuriantă plină de ferigi, biroul vechi de lemn este flancat de cactuși mari, iar pe treptele scării din lemn urcă ghivece pline de viață. Este o demonstrație vie a modului în care designul biofilic poate proteja și revitaliza patrimoniul construit, oferind bucureștenilor nu doar un magazin de plante, ci un spațiu de vindecare, unde trecutul regal și viitorul ecologic se întâlnesc în mod firesc.
Peisajul urban al Bucureștiului din perioada interbelică reprezintă unul dintre cele mai fascinante capitole ale istoriei arhitecturii europene, o epocă de efervescență creativă în care capitala României și-a căutat și și-a definit o identitate modernă, rupând legăturile cu eclectismul secolului al XIX-lea. În acest context, anul …