Str. Alexandru Sihleanu 12 – Vila Bally
La capătul străzii Alexandru Sihleanu, aproape de Calea Călărașilor, se află una dintre cele mai neobișnuite reședințe ale cartierului: o mică vilă cu aspect de castel, cunoscută astăzi drept Vila Bally.
Clădirea a fost ridicată în 1927, pe un teren care îi aparținea principesei Maria Moruzzi-Cuza, nora domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Povestea proprietarei terenului este, la rândul ei, una dintre cele mai spectaculoase din aristocrația românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Maria Moruzzi se căsătorise cu Alexandru A. Cuza, fiul domnitorului, în 1889. După moartea acestuia, ea a moștenit domeniul de la Ruginoasa. Câțiva ani mai târziu avea să se căsătorească cu Ion I. C. Brătianu, într-o căsătorie celebră prin durata ei extrem de scurtă: cei doi s-au căsătorit și au divorțat în aceeași zi. Din această relație s-a născut istoricul Gheorghe I. Brătianu.
Pe terenul din Sihleanu, în 1927, avea să apară însă o construcție cu totul diferită de imaginea unei case bucureștene obișnuite. Beneficiarul a fost Jean Bally, comerciant, om de afaceri și creator de modă, proprietarul firmei Jean Bally – Tailleur & Chemisier, cunoscută și pentru faptul că furniza articole vestimentare Casei Regale.
Pentru ridicarea imobilului a fost emisă autorizația de construire nr. 182/C din 17 august 1927, iar noua casă a primit o expresie arhitecturală care explică foarte bine porecla pe care avea să o primească: „castelul de pe Alexandru Sihleanu”.
Volumetria, turnul și tratarea decorativă îi conferă o apariție aproape medievalizantă, neobișnuită într-o zonă dominată de case urbane de dimensiuni mai mici. Tocmai această prezență spectaculoasă, la capătul străzii, a făcut ca imobilul să rămână unul dintre reperele cartierului.
Familia Bally
Jean Bally nu a fost doar un comerciant prosper. Familia Bally făcea parte din mediul economic și filantropic evreiesc al Bucureștiului interbelic. Membrii familiei au fost implicați în activități caritabile și au susținut instituții și lăcașuri de cult ale comunității evreiești.
Vila a fost folosită ca reședință de familia Bally, inclusiv de copiii lui Jean Bally — Henry, Charles și Bernard Bally. Pentru o perioadă, casa apare și sub numele de Vila Pauline.
După război, destinul clădirii s-a schimbat radical.
În decembrie 1949, vila a fost vândută medicului Nicolae Cartianu. Nu a rămas însă mult timp în proprietatea familiei: în aprilie 1950, regimul comunist a inclus imobilul în procesul de confiscare a proprietăților. Documentul oficial al naționalizării îi menționează pe Nicolae și Ecaterina Cartianu și identifică explicit proprietatea de pe strada Poet Alexandru Sihileanu nr. 12.
Astfel, o casă construită în anii prosperității interbelice ajungea, în doar două decenii, în patrimoniul statului comunist.
De la naționalizare la recuperare
După schimbarea regimului, urma să înceapă o altă etapă complicată din istoria vilei.
Între 1994 și 1998, urmașii familiei Cartianu au câștigat procesul pentru recuperarea imobilului, reintrând în posesia clădirii.
Ulterior, casa a fost consolidată și restaurată, fiind transformată într-un spațiu de birouri. Intervențiile au fost realizate sub coordonarea arhitectului Mircea Traian Musat Bivolaru, iar construcția a primit o nouă viață după decenii în care fusese supusă transformărilor și degradării.
Astăzi, Vila Bally este una dintre acele clădiri care par aproape desprinse din alt oraș. Nu este un castel în sens propriu, ci o vilă urbană interbelică ce folosește deliberat imaginea arhitecturii de castel pentru a crea o prezență spectaculoasă.