STRADA CEAUȘ RADU
O mahala veche, o biserică și un nume păstrat în țesutul Bucureștiului
În partea de est a vechiului București, între Romulus și Parfumului, Strada Ceauș Radu păstrează unul dintre acele nume care trimit la o lume urbană mai veche decât orașul construit în formele pe care le cunoaștem astăzi.
Numele străzii vine de la Ceauș Radu, personaj asociat cu biserica și cu mahalaua care s-a format în jurul ei. Astăzi, strada și intrarea cu același nume se află în zona Labirint, un teritoriu protejat pentru valoarea sa urbanistică și arhitecturală. Este t un țesut rezidențial tradițional tipic, format prin extinderea orașului spre nord-est și caracterizat printr-o combinație de locuințe izolate, cuplate și înșiruite, pe parcele de dimensiuni diferite.
Dar povestea Ceauș Radu începe cu mult înaintea caselor de sfârșit de secol XIX și a construcțiilor interbelice pe care le vedem astăzi.
DE UNDE VINE NUMELE „CEAUȘ RADU”?
Numele este legat de Ceauș Radu, considerat în tradiția locală ctitorul primului lăcaș de cult de aici. Problema este că identitatea exactă a personajului nu poate fi stabilită cu certitudine.
Nomenclatorul oficial al străzilor Bucureștiului îl prezintă drept „ctitorul bisericii Ceauș Radu” și indică pentru personaj secolul al XVII-lea.
Sursele istorice dedicate bisericii sunt însă mai prudente. Nicolae Stoicescu, în Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, consemnează că prima biserică de aici, din lemn, ar fi fost făcută de un ceauș Radu în jurul anilor 1750–1755. În același timp, istoricul notează existența unui Ceauș Radu menționat în documentele bucureștene încă din 1649, fără ca identitatea acestuia să poată fi legată cu certitudine de ctitorul bisericii de la mijlocul secolului al XVIII-lea.
De aceea, între numele personajului și datarea primului lăcaș trebuie păstrată o distincție importantă. Putem spune că numele Ceauș Radu este legat de mahalaua și biserica de aici, dar nu putem transforma această asociere într-o biografie sigură a personajului.
CE ÎNSEMNA „CEAUȘ”?
Cuvântul „ceauș” provine din turcescul otoman çavuş și a fost folosit în spațiul românesc pentru persoane care îndeplineau anumite funcții militare sau administrative. În cazul lui Ceauș Radu, termenul nu reprezintă un nume de familie, ci un titlu sau o funcție asociată persoanei. Tocmai de aceea, numele „Ceauș Radu” trebuie citit în contextul societății bucureștene premoderne, în care identificarea unei persoane putea fi făcută prin numele propriu și funcția sau rangul pe care îl deținea.
MAHALAUA CEAUȘ RADU
În jurul bisericii s-a format o mahala care a păstrat numele ctitorului.
Documentele istorice permit urmărirea ei în timp. La începutul secolului al XIX-lea, în jurul anului 1810, numărul consemnat era de 113 case și 445 de locuitori, iar ulterior apar alte date demografice care arată evoluția comunității. Aceste cifre trebuie privite în contextul organizării administrative a Bucureștiului de atunci. Mahalaua nu era un cartier în sensul actual al termenului, ci o comunitate urbană definită în jurul unei biserici, al unor drumuri și al relațiilor de vecinătate.
În documentele de la începutul secolului al XIX-lea, Ceauș Radu apare ca o zonă locuită în care se găseau negustori și meșteșugari, mici prăvălii și ateliere. Această structură este importantă pentru înțelegerea zonei de astăzi. Strada Ceauș Radu nu s-a format ca un cartier rezidențial planificat după un singur proiect. Ea este rezultatul unei dezvoltări urbane care a pornit dintr-o mahala și s-a modificat treptat, pe măsură ce Bucureștiul s-a extins și a devenit un oraș modern.
BISERICA CARE A DAT NUMELE LOCULUI
Centrul istoric al mahalalei a fost biserica Ceauș Radu, cunoscută astăzi și sub denumirea de Biserica „Sfântul Mucenic Dimitrie” – Parohia Ceauș Radu.
Biserica apare în baza CIMEC sub denumirea alternativă „Biserica Ceauș Radu”, iar sursele administrative recente o localizează pe Strada Ceauș Radu. În documente mai vechi și în diferite baze de date apare însă și asocierea cu adresa Vulturilor 3–5, ceea ce reflectă modificările numerotării și ale traseelor stradale din această zonă. Actualul edificiu este construit pe un plan triconc, cu naos și pronaos alungite și două turle octogonale, iar imaginea sa actuală este rezultatul mai multor etape de construcție și transformare. Povestea începe însă cu o construcție mult mai modestă.
PRIMA CAPELĂ
Potrivit tradiției consemnate în sursele istorice ale bisericii, primul lăcaș de pe acest loc a fost o capelă probabil din lemn, cu hramul Sfântului Visarion, ridicată de Ceauș Radu în jurul anilor 1750–1755. În jurul capelei exista și un cimitir.
Un pomelnic păstrat de biserică consemnează anul 1757, dată asociată în tradiția lăcașului cu ridicarea bisericii care a urmat capelei. Sursele bisericești indică pentru aceasta hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae. Aici trebuie făcută însă o precizare metodologică importantă, pentru că data de 1757 provine din tradiția și documentația internă a bisericii, în timp ce istoria construcției actuale trebuie privită ca rezultatul unor transformări succesive. Nu este corect să prezentăm clădirea pe care o vedem astăzi drept o construcție rămasă neschimbată din 1757.
O BISERICĂ RECONSTRUITĂ DE MAI MULTE ORI
De-a lungul timpului, biserica a trecut prin mai multe intervenții. Un moment important a fost incendiul din 1847, după care lăcașul a fost refăcut prin contribuția lui Teoharie Athanasiu, lumânărar. Apoi, în 1880, pridvorul a fost reconstruit, iar pictura a fost refăcută de Nicu Serafim, prin strădania preotului Grigore Ionescu Mirodot și a epitropului Ioan Ionescu. Șase ani mai târziu, în 1886, a fost construit turnul clopotniță. Biserica a mai trecut prin intervenții după cutremurul din 1977, când a fost reparată și repictată, lucrările de pictură fiind asociate cu Costin Ioanid. Iconostasul este atribuit sculptorului în lemn Costache Georgescu. Prin urmare, imaginea actuală a bisericii este rezultatul unei istorii de aproape trei secole de construcție, refacere și adaptare.
BISERICA ȘI MEMORIA MAHALELEI
Pentru Bucureștiul vechi, bisericile nu erau doar clădiri religioase. Ele funcționau ca repere ale cartierului, centre ale comunității și puncte în jurul cărora se organiza teritoriul. Acest lucru este foarte vizibil în cazul Ceauș Radu, astfel că numele bisericii a devenit numele mahalalei. Mahalaua a dat numele străzii. Iar strada a păstrat până astăzi memoria unui personaj despre care știm relativ puține.
CIMITIRUL DE LÂNGĂ BISERICĂ
În jurul vechii capele și apoi al bisericii a existat un cimitir.
Acesta a fost desființat în jurul anului 1892, iar terenul a fost ulterior amenajat ca spațiu verde. Dispariția cimitirului face parte dintr-un proces mai larg prin care Bucureștiul de la sfârșitul secolului al XIX-lea își transforma spațiile urbane. Pe măsură ce orașul se densifica, vechile terenuri funerare din interiorul mahalalelor erau desființate, iar spațiul lor putea primi alte funcțiuni. În cazul Ceauș Radu, această transformare a lăsat în urmă una dintre puținele situații în care relația dintre biserică, spațiul verde și trama stradală poate fi încă citită în teren.
STRADA CEAUȘ RADU
Strada pe care o vedem astăzi nu este doar un acces către biserică. Documentele urbanistice actuale disting Strada Ceauș Radu de Intrarea Ceauș Radu. Strada principală leagă zona Romulus de Parfumului, în timp ce intrarea constituie un acces secundar către țesutul de locuințe. Ambele sunt incluse în Zona protejată nr. 38 – Zona Labirint.
Documentația urbanistică a Primăriei descrie această zonă drept o zonă rezidențială formată prin extinderea orașului tradițional spre nord-est, cu preluarea unor rețele stradale și tipuri de parcele semiurbane. Aici coexistă: locuințe izolate pe lot, locuințe cuplate, case înșiruite, parcele de dimensiuni diferite, clădiri de sfârșit de secol XIX, construcții de început de secol XX, arhitectură interbelică, sau intervenții mai recente.
Valoarea zonei nu este dată, prin urmare, de existența unui singur stil arhitectural, ci de păstrarea unei structuri urbane istorice. PMB definește explicit valoarea acestei zone prin expresia „țesut rezidențial tradițional tipic” și stabilește un grad maxim de protecție pentru trama stradală, fondul construit și caracterul urbanistic.
O STRADĂ CARE PĂSTREAZĂ MAI MULTE EPOCI
Casele de pe Ceauș Radu nu formează un ansamblu omogen în sens stilistic. Unele construcții păstrează caracteristici ale arhitecturii de sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Altele aparțin perioadei interbelice. Un exemplu al acestei diversități este o casă interbelică de pe Intrarea Ceauș Radu, documentată în surse imobiliare ca fiind construită în 1936 și descrisă prin elemente Art Deco. Pentru această datare nu există însă, în sursele patrimoniale consultate, o confirmare suficientă pentru a o prezenta drept informație oficială de monument, astfel că ea trebuie tratată ca reper arhitectural, nu ca atribuire patrimonială definitivă.
1935. STRADA APARE ÎN GHIDUL BUCUREȘTILOR
Un reper interesant pentru evoluția străzii este Ghidul Bucureștilor din 1935. Strada Ceauș Radu și Intrarea Ceauș Radu apar deja în ghid, ceea ce confirmă existența ambelor trasee în structura orașului interbelic. Ghidul indică Strada Ceauș Radu în relație cu Romulus, iar Intrarea Ceauș Radu ca acces din această zonă.
O STRADĂ CARE NU POATE FI DESPĂRȚITĂ DE BISERICĂ
În cazul Ceauș Radu, arhitectura străzii nu poate fi separată de istoria locului. Biserica este reperul care a dat numele mahalalei. Mahalaua a contribuit la formarea rețelei stradale. Strada a păstrat numele, iar casele construite ulterior au ocupat și au transformat treptat țesutul din jur.
Mai întâi apare mahalaua și lăcașul de cult. Apoi se consolidează rețeaua de drumuri și parcele. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX apar case noi și transformări ale fondului construit. În perioada interbelică se adaugă alte tipuri arhitecturale. Iar în anii comunismului, o parte importantă a țesutului din jur este modificată sau dispare.
DETALIILE CARE AU RĂMAS
Într-un asemenea țesut urban, valoarea nu se află întotdeauna în clădirea spectaculoasă.
Ea poate fi citită în lucruri mai mici:
o poartă de fier, un ancadrament, o cornișă, o fereastră, un balcon, o împrejmuire, o retragere față de stradă sau forma unei parcele.
Zona protejată Labirint este importantă tocmai pentru această combinație între fondul construit și structura urbană. Documentația PMB recomandă păstrarea diversității tipologice, a alternanței dintre construit și liber și a diferențelor de scară existente. Prin urmare, conservarea Ceauș Radu nu înseamnă doar conservarea bisericii, ci și păstrarea relației dintre biserică, stradă, case, curți și parcele.