Pe strada Vlad Județul 51 se ridică un imobil Art-Deco semnat de Victor Asquini, autor al celebrului ghid „Indicator Tehnic în Construcții”. Cu linii aerodinamice și forme elegante, clădirea e un exemplu de modernitate interbelică, în care funcționalitatea întâlnește frumusețea. Un colț de București care …
Uneori, în București, magia se ascunde acolo unde te aștepți mai puțin. Pe strada Elena Teodorini, în spatele blocurilor se ascunde o surpriză arhitecturală: o casă care pare mai degrabă un mic castel urban, putând fi denumit foarte ușor „Castelul din Vitan”. Cu silueta sa …
Pe strada Episcopul Radu 29, se află o casă care atrage privirea printr-un detaliu cu totul neobișnuit: un cavaler din fier, de 3,5 metri, veghează acoperișul. Este Casa Alexandru Dimitriu, cunoscută și ca „Casa cu armură”, un exemplu rafinat de arhitectură neoromânească din anii ’30, dar și o declarație de orgoliu profesional. Proprietarul, meșterul tinichigiu Alexandru Dimitriu, a lăsat aici nu doar o locuință, ci un manifest pentru breasla sa. Un simbol al forței, al migalei și al artei ascunse în metal.
Casa, ridicată în stil neoromânesc în jurul anului 1932-1933, este o creaţie a unui tinichigiu-ornamentalist cu spirit artistic pe nume Alexandru Dimitriu, născut la Iași în 1871, format în meserie și inspirat de marele atelier al Europei de vest înainte de Primul Război Mondial.
Elementul care te oprește din pas este cavalerul: o statuie din fier de 3,5 metri, în armură, ciocan în mână, ce veghează de pe acoperiş un legământ nevăzut între meşteşugarii fierului și patrimoniul orașului.
Proprietarul casei nu doar a creat ornamentaţii metalice care împodobesc clădiri-emblemă (Ateneul Român, Palatul Patriarhiei, Gara de Nord, Palatul Culturii din Iași), ci şi-a sculptat casa ca pe un semn distinctiv al breslei de fier, un manifest al celei mai vizibile pasiuni: respectul pentru detaliu, pentru metal, pentru forme ce rezistă timpului.
Dar casa nu stă numai sub lumina amintirilor: este monument istoric, de ani buni în paragină. Ferestrele sunt adesea închise, dar poveștile încă răsar din frânturi.
La intersecția străzilor Popa Nan și Matei Basarab, la numărul 119, se află o clădire interesantă, dar cu o istorie aparte: Casa I. Tabacu, ridicată în 1935. Construcția este opera arhitectului italian Victor Asquini, un nume care merită mai multă vizibilitate în peisajul arhitecturii bucureștene. …
Construit în perioada interbelică, acest imobil păstrează semnele elegante ale stilului Art Deco, vizibile în catargul decorativ, hublourile de la ultimul nivel și proporțiile rafinate ale fațadei. Deși arhitectul nu se cunoaște, clădirea se încadrează perfect în atmosfera fostului cartier evreiesc, unde intersecția de străzi …
Mergând pe strada Drobeta, acolo unde fiecare casă pare să spună o poveste din alte timpuri, privirea ți se oprește inevitabil la un bloc neoromânesc, elegant dar ciudat: are ferestre aliniate, fațadă frumos proporționată și nicio intrare. Trecătorii ar putea spune mirați: „Cum trăiesc oamenii aici, dacă nu există ușă?”
Curiozitatea m-a făcut să caut răspunsul. Am studiat harta și am mers pe strada paralelă, pe Aurel Vlaicu nr. 48. Și acolo, surpriză: un alt bloc, cu o intrare care duce într-o curte interioară în care găsesc un alt imobil multifamilial tot neoromânesc, lipit spate în spate cu cel din Aurel Vlaicu 48. Acest bloc privește către cel din Drobeta. Între ele, o curte mică, ascunsă de privirile grăbite ale străzii. În mijloc, un copac bătrân, cu ramurile aplecate, și sub el probabil culoarul care leagă cele două imobile.
Acolo se află, de fapt, intrarea. Ascunsă în spatele ansamblului, la adăpost de zgomotul străzii, gândită să ofere locatarilor liniște și intimitate. Dinspre Drobeta, blocul apare ca o fațadă misterioasă, închisă. Dinspre Aurel Vlaicu, după ce intri în interiorul curții, el se dezvăluie ca o clădire locuită, cu scara clasică, prag și pași care urcă zilnic. Explicația ține de evoluția urbanistică: strada Drobeta a fost deschisă ulterior, în anii 1933–1934, iar alinierea ei s-a făcut exact pe latura posterioară a blocului.
De fapt, acesta e farmecul Bucureștiului vechi și nou: surprizele ascunse la doi pași, arhitecturi care se întrepătrund și lasă în urmă mici enigme urbane. Blocul „fără intrare” de pe Drobeta nr. 9 nu e un paradox, ci un mic joc între două străzi, două fațade și o curte comună.
Pe Strada Rondă 46 se găsește o bijuterie discretă a Bucureștiului interbelic: vila în stil mediteraneean semnată de arhitectul Vasile Rădulescu. Fațada sa oferă proporții armonioase și detalii ce invită la contemplare. Elementul central este intrarea încadrată de un arc ogival delicat, care adaugă o notă …
Pe strada Matei Voievod nr. 13 a trăit, vreme de aproape un secol, o vilă care respira eleganța Bucureștiului interbelic: Casa Pușa Bortnovschi, construită în 1935, un exemplu rar și spectaculos de Art Deco inspirat de stilul pachebot. Cu fațada îmbrăcată în iederă și fereastra-hublou …
La intersecția dintre istorie și arhitectură, pe strada Mămulari nr. 19, se află un bloc Art Deco emblematic, martor al unei perioade tulburi din istoria României. La limita demolărilor pentru construcția noului Centru Civic, în acest imobil a locuit Corneliu Coposu, între 1975 și 1995. Construit în perioada interbelică, blocul reflectă stilul Art Deco al vremii, cu linii clare și detalii geometrice.
Ascuns la nr. 137 pe Calea Griviței, fostul Cinema Dacia-Marconi este o relicvă fascinantă a Bucureștiului interbelic și o mărturie a apetitului cultural al unei epoci efervescente. Autorizat în 1926 de arhitectul Constantin Cananău și inaugurat în 1930, clădirea impresionează printr-un stil Art Decosobru, cu …