Pe strada Vlad Județul 51 se ridică un imobil Art-Deco semnat de Victor Asquini, autor al celebrului ghid „Indicator Tehnic în Construcții”. Cu linii aerodinamice și forme elegante, clădirea e un exemplu de modernitate interbelică, în care funcționalitatea întâlnește frumusețea. Un colț de București care …
La intersecția străzilor Popa Nan și Matei Basarab, la numărul 119, se află o clădire interesantă, dar cu o istorie aparte: Casa I. Tabacu, ridicată în 1935. Construcția este opera arhitectului italian Victor Asquini, un nume care merită mai multă vizibilitate în peisajul arhitecturii bucureștene. …
Construit în perioada interbelică, acest imobil păstrează semnele elegante ale stilului Art Deco, vizibile în catargul decorativ, hublourile de la ultimul nivel și proporțiile rafinate ale fațadei.
Deși arhitectul nu se cunoaște, clădirea se încadrează perfect în atmosfera fostului cartier evreiesc, unde intersecția de străzi în care se afla era odată punctul de întâlnire al unor case și blocuri cu identitate distinctă. În a doua jumătate a anilor ’80, majoritatea acestor clădiri au dispărut, lăsând în urmă doar câteva supraviețuitoare care se aliniază acum pe noul traseu al Bd. Mircea Vodă.
Parcă timpul s-a oprit aici pentru o clipă. Imobilul, aflat în paragină de ani buni, pare să spună povestea unui oraș care uită încet eleganța trecutului. Se spune că a fost scos la vânzare, iar demolarea lui este acum iminentă, conform plăcuței de șantier. E trist că această “urmă” a trecutului va fi înlocuită de un bloc anonim, fără ca măcar fațada să fie păstrată ca un omagiu al identității zonei. Detalii precum ușa superbă de la intrare sau mici elemente de feronerie ar fi putut să păstreze caracterul zonei și legătura cu istoria.
La intersecția dintre istorie și arhitectură, pe strada Mămulari nr. 19, se află un bloc Art Deco emblematic, martor al unei perioade tulburi din istoria României. La limita demolărilor pentru construcția noului Centru Civic, în acest imobil a locuit Corneliu Coposu, între 1975 și 1995. …
Ascuns la nr. 137 pe Calea Griviței, fostul Cinema Dacia-Marconi este o relicvă fascinantă a Bucureștiului interbelic și o mărturie a apetitului cultural al unei epoci efervescente. Autorizat în 1926 de arhitectul Constantin Cananău și inaugurat în 1930, clădirea impresionează printr-un stil Art Decosobru, cu …
Ne aflăm pe strada Mocăncuței, care este o fâșie urbană ciuntită de valurile sistematizărilor agresive din anii ’70-’80, când trama stradală originală (mai densă, mai coerentă), a fost reconfigurată brutal pentru a face loc noilor ansambluri de locuințe colective. Multe dintre casele modeste, dar pline de caracter, au dispărut complet. Traseul străzii s-a scurtat, iar legătura ei organică cu țesutul istoric s-a pierdut printre parcări și trotuare fără memorie.
Dincolo de „cortina” blocurilor, nu foarte departe, ne găsim la intersecția cu liceul Șincai, unde urmele trecutului sunt rare, dar nu absente. Pe Mocăncuței au supraviețuit doar trei imobile. Două dintre ele, își expun fațadele direct către stradă, într-o intimitate pierdută: fosta curte frontală nu mai are gard, ci se termină într-un trotuar asfaltat și câteva locuri de parcare. Ca să fotografiez una dintre ele, am fost literalmente în fața ușii de intrare. Dar despre acestea, voi reveni într-o altă postare.
Astăzi mă opresc la casa de la nr. 12. Semi-ascunsă de crengile mari ale copacilor din curte, pare aproape uitată. O construcție discretă, ușor neîngrijită, dar cu o noblețe silențioasă. O prezență demnă, „standing still” între blocuri.
Autorul ei este arhitectul Victor Asquini, unul dintre exponenții de marcă ai modernismului Art Deco interbelic. Proiectele sale cu volumetrii articulate, jocuri orizontale și verticale, detalii de feronerie sau basoreliefuri discrete, defineau locuirea clasei de mijloc dintre anii ’20 și ’40. Lui Asquini i se vor naționaliza, după 1950, nu mai puțin de 9 apartamente pe Strada Justiției și Strada Cezar Bolliac.
La nr. 12, în timp ce căutam un unghi perfect pentru fotografie (dificil de găsit din cauza vegetației dese), am zărit un bătrânel care făcea ordine în casă. Se vedea din stradă cum aspira și muta obiecte prin camere. Acel gest banal, dar profund intim, părea complet dislocat de exteriorul devenit steril, expus, fără grădină, fără retragere. Un contrast puternic între intimitatea gesturilor din interior și rigiditatea urbană din exterior care o încadrează: impersonală, sterilă, fără memorie.
Strada Mocăncuței nu-și mai păstrează coerența, dar aceste case rămase în picioare vorbesc despre ce a fost. Uneori, suficient cât să te oprești. Alteori, doar cât să-ți aduci aminte.
La intersecția străzilor C. A. Rosetti și Vasile Conta, se află blocul Maria Vântu, construit în anul 1935 după planurile arhitectului Marcel Maller. Imobilul este un exemplu expresiv al stilului Art Deco, cu accente moderniste, detalii geometrice elegante și un volum curbat care urmărește colțul …
Situat în Cotroceni, pe Strada Costache Negri 10Bis, acest imobil interbelic reflectă eleganța stilului Art Deco din Bucureștiul anilor ’30, fiind un exemplu reprezentativ al tranziției dintre estetica decorativă a începutului de secol XX și funcționalismul modernist.
Fațada sa, marcată de linii geometrice clare și volume echilibrate, surprinde detalii subtile ce aduc un plus de rafinament. Ferestrele alungite vertical sugerează o tendință de ascensiune, specifică modernismului, în timp ce balcoanele cu parapet solid subliniază funcționalitatea și sobrietatea stilului, conferind clădirii un aer simultan elegant și practic.
Biserica Amzei nr. 29 este o clădire impresionantă proiectată de arhitectul Ion I. Berindey între 1935 și 1940. Deși zona era dominată de stilul eclectic, această construcție a adus o tranziție subtilă către stilul Art Deco. Elementele definitorii ale acestui stil („regula celor trei”, basoreliefurile, …
